Bogdan Andone (48 de ani), fost tehnician printre altele la FCSB, a fost demis de la Apollon Limassol, formație din Cipru pe care o pregătea din luna februarie a acestui an.
După numai 15 jocuri petrecute la cârma echipei din prima divizie cipriotă, tehnicianul român părăsește clubul. Anunțul oficial a fost făcut în cursul zilei de miercuri de Apollon Limassol.
„Apollon Limassol anunță încetarea colaborării cu domnul antrenor Bogdan Andone. Antrenorul român a preluat banca tehnică a echipei noastre în februarie 2023 și a înregistrat nouă victorii, două remize și patru eșecuri în 15 partide.
Îi mulțumim domnului Andone pentru ceea ce a oferit clubului și îi dorim tot succesul atât în plan personal, cât și în carieră”, a anunțat Apollon Limassol.
View this post on Instagram A post shared by Apollon Limassol FC (@apollonfc)
A post shared by Apollon Limassol FC (@apollonfc)
Apollon Limassol a fost a noua experiență ca principal pentru Bogdan Andone. Antrenorul în vârstă de 48 de ani le-a mai pregătit pe FC Voluntari, Olimpia Satu Mare, SSU Poli (de două ori) Metaloglobus, Energeticianul, FCSB și Astra Giurgiu.
În 2019, Bogdan Andone își prezenta demisia de la FCSB după un meci din UEFA Europa League, la finalul căruia își exprima dezamăgirea cu privire la faptul că nu și-a putut impune propriile idei în fața patronului Gigi Becali.
„Eu mă opresc aici, nu mă interesează banii. Trebuie să muncesc pentru ceea ce cred eu. Le mulțumesc oamenilor care au avut încredere în mine. Nu am avut timp să le dau dreptate. Vreau să le mulțumesc jucătorilor. Am avut o relație extraordinară cu ei.
Vreau să aibă încredere că pot ajunge în Europa League. Știți dumneavoastră care sunt deciziile pe care le iau eu sau pe care le iau antrenorii de la FCSB. Nu am vrut să iau această decizie înaintea unui meci de Europa League. Urma un meci important pentru club.
Îmi place să decid eu. Știam care e situația, dar e echipa patronului și deciziile le ia doar dânsul. A fost o experiență extraordinară, cu care nu mă voi mai întâlni”, spunea Andone, la conferința de presă susținută după ultimul său meci la FCSB.
Pe banca lui FCSB, Andone a adunat doar șapte meciuri oficiale, în vara lui 2019, în care a adunat patru victorii, un egal și două eșecuri. Ultimul joc a fost un FCSB – Alashkert 2-3 în preliminariile UEFA Europa League, partidă la finalul căreia, în ciuda înfrângerii, roș-albaștrii se calificau în faza următoare, grație succesului obținut în prima manșă, 3-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER